Ursul se intalne te cu omul, Cu cine ții? Cu omul sau cu ursul?

Ce trebuie să știm despre urși? (2)

Veneau şi 11 urşi la troacă.

Bineânţeles că noi făceam observaţiile dintr-un observator închis. Era prin anul Participam în calitate de vânător la o vânătoare de mistreţi în pădurea din împrejurimile satului Chiuruş, sat aflat la 3 km de oraşul Covasna.

Caini ciobanesti ataca un urs care a atacat o turma de oi - video 2018

Linia ştandurilor era chiar pe un drum de tractor. Când maistrul de vânătoare, domnul Kerekes Árpád mi-a indicat locul în care să mă instalez în ştand, lângă un fag mai gros, mi-a şoptit pe un ton convingător, să fiu atent şi să am grijă, deoarece este un loc foarte bun şi voi avea toate şansele ca aici să iasă vânat. Trec vânătorii în şir indian prin faţa mea, iar eu îmi ocup locul în ştand lângă acel fag Fagus sylvaticaarbore care avea un diametru de circa 46 cm la înălţimea pieptului. În dreapta cestuia se afla un brad Abies albade circa 1 m înălţime.

M-am aşezat, am bătătorit zăpada de sub picioare, mi-am rezemat umărul stâng de arbore, stând în picioare, în spatele bradului. Când privesc în jos, observ că pe distanta dintre cele două specii, de circa 30 cm, era locul de trecere al vânatului, zăpada fiind plină de urme de vânat, încât se şi formase o potecă îngustă. Se lasă o linişte deplină. După un anumit timp, aud începutul goanei.

Ursul se intalne te cu omul

Cred că nu au trecut nici cinci minute şi aud că exact pe drumul din faţa mea, unde aveam o vizibilitate doar de câţiva metrise apropie vânatul. După zgomotul scos, care perturba liniştea dintre strigătele gonacilor, trebuia să fie un vânat de proporţii.

Ce trebuie să știm despre urși? (2)

Mă pregătesc, sunt ochi şi urechi, arma fiind pregătită de tragere după identificarea vânatului, fiind perfect convins în sinea mea că voi împuşca un mistreţ. Aveam o armă cu ţevi lise, un I J — u cu calibrul de 16, cu două breneke-uri pe ţeavă.

Vorbim astazi despre ursul brun. Animal salbatic pe care ne-am angajat in fata Uniunii Europene sa-l protejam, dupa ce Europa de vest aproape ca l-a exterminat.

Mă aflam exact în spatele Dating Site Viena 86, care mă acoperea până la burtă. În fracţiuni de secundă apare în faţa mea o namilă de urs, care pesemne avea intenţia să trecă exact prin locul unde mă instalasem eu. Ursul se ridică brusc în faţa mea… în două labe.

Ursul se intalne te cu omul

Ţeava armei era la circa 20 de cm în dreptul inimii lui. Ni se intersectează pivirile, îi văd clar cristalinul ochilor şi ne privim fracţiuni de secundă ochi în ochi. Avea nişte ochi rotunzi, din care citeam că iradiau o seosebită blândeţe.

Când Bogdan a urcat pieptiș, cu arma de vânătoare, câteva zeci de metri până în șaua unui deal din comuna Rucăr, era 19 septembrie și știa că e penultima seară — conform unei autorizații primite de la Ministerul Mediului —, în care mai putea să împuște unul dintre urșii care coborau în sat aproape zilnic, ca să se înfrupte din merele, găinile și porcii pe care oamenii sperau să-i pună pe masă de Crăciun. În ultimele șase luni primise suficiente telefoane în toiul nopții, de la localnici sau prin Văzuse urșii coborând în localitate, și pe viu, și pe camerele video instalate în zone tampon, între pădure și sat. După aproape o lună în care nu reușise să-l prindă, în care mai încercase să tragă de două ori în el, în alte locuri în care știa că-i place să viziteze cotețe de porci, Bogdan, ranger la Fundația Conservation Carpathia FCCmai avea puțin și ceda acolo sus, singur. Și de frig, și psihic.

Părea surprins de prezenţa mea şi citeam pe faţa lui o anumită expresie, parcă de curiozitate. Privesc în continuare fără să clipesc, adânc în cristalinul ochilor lui, care mi se păreau puţin umeziţi şi lucitori.

Ursul se intalne te cu omul

Nu prea era timp de gândire, aşa de repede a decurs totul! Rămân nemişcat. Nu am avut timpul de reacţie Ursul se intalne te cu omul să mă sperii. Prin minte mi-a străfulgerat idea, că la primul semn de atac, să apăs pe trăgaci.

Ursul păcălit de oameni/ de Anca Nastasi. GALERIE FOTO

Bineânţeles, adaug acuma, după ce atrecut pericoluldacă voi mai avea timpul şi reflexul necesar. A rămas în faţa mea câteva secunde.

  • Ce trebuie să știm despre urși? (2) - Asociația Milioane de Prieteni
  • Ce trebuie să știm despre urși?
  • Cu cine ții? Cu omul sau cu ursul? - DoR

Dacă a văzut că nu mă mişc, în fracţiuni de secundă s-a aruncat lateral spre stânga lui, în dreapta meacătre vale. A dispărut în desişul care se afla la circa zece metri de mine, oblic dreapta faţă de mine.

Cum să evităm conflictele cu ursul în timpul drumeţiilor

Auzeam zgomotul carcteristic al frunzişului şi cel de crăci rupte. Apoi spontan nu s-a mai auzit nimic, lăsându-mă momentan într-o stare de incertitudine, nemaiştiind dacă a ieşit din desiş, sau a caut o femeie divortata broșteni acolo.

Rămân în continuare nemişcat, perfect conştient de cele întâmplate şi sesizez un mic zgomot venind dn stânga mea. Îl văd pe vânătorul Koman Alexandru, care de fapt era instalat într-un hochştand în partea de sus, în stânga mea.

  • Ursul păcălit de oameni/ de Anca Nastasi. GALERIE FOTO
  • Comportament Urșii bruni trăiesc solitari.
  • Cum să evităm conflictele cu ursul în timpul drumeţiilor | WWF Romania

Cobora din ştand şi venea în linişte pe drumul de tractor spre mine, făcându-mi disperat semne să mă apropii. Mă miram de faptul că a părăsit ştandul în timpul vânătorii, ceea ce conform instrucţiunilor de protecţia muncii care se Ursul se intalne te cu omul la fiecare început de vânătoare, nu se permitea nici în ruptul capului, Aveam reguli stricte în acest sens.

Întâlnirile omului cu ursul

Îi fac semn, punându-mi degetul arătător la gură să rămână în linişte. Depăşise jumătatea dintanţei dintre noi şi continua să gesticuleze să mă convingă să merg spre el. Ştiam că are o bogată experienţă de vânător, era de fapt paznic de vânătoare, dar pe un alt fond de vânătoare. Nu i-am răspuns. M-am aşezat pe bancă, caut să fiu atent. Sesizez că mă cuprinde din senin o frică imensă, de nedescris. Mă uitam la fiecare tufiş, dacă nu cumva e vreun urs.

Retrageți-vă încet, întoarceți-vă în direcția din care ați venit, pentru a evita întâlnirea cu ursul! E total nerecomandat să abordați, să hrăniți sau să vă faceți selfie cu ursul. Evitați să faceți asta!

Observ că, fără să vreau, au început să-mi tremure genunchii. Îmi ţin genunchii cu palmele, dar continuau să se mişte după placul lor.

Ursul se intalne te cu omul

Nu mai aveam niciun control asupra lor. Eram perfect conştient că nu există niciun pericol, chiar zâmbeam de ceea ce mi se întâmplă, dar asta era!

Totul a durat circa cinci minute, după care m-am liniştit.

Ursul se intalne te cu omul

După scurt timp, s-a terminat goanna, urmând a ne deplasa cu armele, în linişte, în şir indian, spre locul unde urma să se desfăşoare cea de-a doua goană, din cadrul acelei fascinante zile de vânătoare. Această zi, mi-a dat de înţeles că uneori viaţa omului poate atârna de un simplu fir de păr, care, oricând se poate rupe.

  1. Mayotte intalne te o femeie frumoasa
  2. Им пользуются студенты.
  3. Caini de caine pentru caini i pisici
  4. Te iubesc site ul dating

Dar acest lucru nu depinde de noi, este ceva independent de voinţa noastră, ceva supranatural, iar noi ne jucăm rolul doar ca simplii actori, pe această scenă învolburată a vieţii trecătoare. Există liberul albitru care ne stă la dispoziţie să ne facem viaţa cât mai frumoasă, astfel încât rolul nostru să fie unul benefic pentru noi şi omenire. Tóth Arpad Fragmentul face parte din lucrarea ing.

Cu cine ții? Cu omul sau cu ursul?

Toth a carui recenzie o voi prezenta in curând. Cartea este o culegere valoroasa de intamplari si de experiente pline de suspens, de originalitate ,dar si de exemple pretioase ,cu caracter etologic ,care reliefeaza interactiunea dintre ursul brun si factorul uman.

Ursul se intalne te cu omul

O lucrare unica prin felul ei de expunere. Share This:.

Mai multe despre acest subiect