Ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet. Fii realist/ă

Cum v-ati cunoscut alesul/aleasa?

Cum să-ţi găseşti iubirea vieţii Partea a 2-a Deci, ce-ar trebui să facem în loc să mergem la întâlnire? Să curtăm!

Arhive oameni - La alt nivel

Însă, curtarea din timpurile biblice — de-a lungul perioadei victoriene şi până la Primul Război Mondial — este modelul celei mai bune metode de aflare a partenerului de viaţă. Da, acest mod de a privi lucrurile nu ne este familiar, dar rămâneţi alături de mine în cele ce voi expune şi urmăriţi-mă cu atenţie! În curtare, părinţii erau principalii pioni, întrucât ei îşi cunoşteau cel mai bine copiii şi urmăreau ce era cel mai bine pentru ei.

Acest lucru te-ar putea speria, aşa cum m-a speriat şi pe mine, dar continuă să citeşti! Vei observa că de cele mai multe ori această metodă a funcţionat de minune;  desigur, au existat şi jocuri de putere şi abuzuri.

Astfel că părinţii erau întotdeauna implicaţi în aranjarea căsătoriei. Contrar credinţei populare, cele mai multe dintre familii nu aranjau căsătoria fără acordul copiilor. Uneori, părinţii găseau potenţiali parteneri şi copiii erau consultaţi în privinţa lor.

Dragoste cu de-a sila nu se poate şi nu s-a putut nici atunci; comportamentul uman nu s-a schimbat. Alteori, băiatul îl aborda pe tatăl fetei şi aranja căsătoria împreună cu acesta. Astăzi, ar trebui să aibă loc o schimbare majoră de mentalitate ca acest lucru să funcţioneze.

Putem însă privi la principii —  ele sunt aplicabile şi azi. Cei mai mulţi oameni din Statele Unite au o idee clară, universal-acceptată despre cum să-ţi găseşti partenerul de viaţă — mergând la întâlnire!

Nu este nimic greşit în a merge la întâlnire.

ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet

Problema e cum priveşti întâlnirea. Dacă ea se desfăşoară potrivit valorilor biblice, luarea deciziei corecte în ceea ce priveşte dragostea vieţii tale se va dovedi o aventură foarte frumoasă. Vei clădi o legătură trainică şi durabilă, în opoziţie cu una mizerabilă, care se va termina în câţiva ani cu divorţ. Ce e greşit în faptul de a merge la întâlnire? Efeseni Sunt multe tipuri de întâlnire şi multe modalităţi de a te întâlni cu cineva — la fel de multe câţi oameni sunt în această lume.

Poate tocmai aceasta este marea problemă. Din moment ce fiecare are propria concepţie despre ce este bine şi ce este rău, nu există standarde, nici reguli, nici valori, nici cale dreaptă. Eu nu spun să nu mergi niciodată la întâlnire, pentru că nu este un lucru greşit, atâta timp cât cei doi trasează nişte limite şi rămân curaţi.

Mai mult, dacă standardele perfecţiunii se aplică şi amândoi veţi căuta să vă cunoaşteţi, fără a face apel la jocuri de scenă, fără a încerca să vă ascundeţi adevărata fire, veţi proceda bine. Dar, aceasta nu sună a fi o întâlnire obişnuită, nu-i aşa?

Principalul lucru greşit în ce priveşte întâlnirea este tendinţa pe care o avem de a ne ascunde unul de celălalt.

Cum să-ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet - Viaţa Liberă Galaţi

În Statele Unite, întâlnirea tradiţională are la bază pofta —  se joacă teatru, se poartă măşti, se ascunde adevărata fire a omului, se caută ceea ce spun prietenii şi societatea. Făcând aşa, greşelile sunt ascunse, şi dai o impresie greşită despre tine.

Din acest motiv, nu ajungi niciodată să dezvolţi o legătură autentică, adâncă, plină de semnificaţie sau de impact cu persoana cu care mergi la întâlnire.

Astfel că, atunci când te căsătoreşti cu ea, nici măcar n-o cunoşti. Nu deţii decât percepţia şi ideea pe care ţi le-ai format. Apoi, într-o bună zi  te întrebi — cine este acest om?

  • Definitie alese - ce inseamna alese - Dex Online
  • S-au saturat de singuratate si au obosit asteptand persoana potrivita.
  • Cum sa-ti gasesti iubirea vietii – bancuri123.ro
  • Vreau să cunosc o femeie 37

Eşti deziluzionat, rănit şi confuz, pentru că această ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet nu este ceea ce ţi-a părut a fi. Porneşti astfel un proces de transformare a partenerului în idealul tău despre cum ar trebui să fie, şi, binenţeles, acest lucru nu se întâmplă niciodată. Prin urmare, ajungi frustrat, sătul şi  sfârşeşti într-o relaţie superficială şi distantă, sau, cel mai rău, într-un tribunal — rănit, zdrobit, confuz, deziluzionat şi în afara planului minunat al lui Dumnezeu.

Când mergi la întâlniri, mergi practic de la o persoană la alta, uneori te întâlneşti cu mai multe în aceeaşi perioadă, angajându-te în diferite forme de intimitate. Totuşi, chiar şi în societatea laică, atunci când oamenii se căsătoresc, aceste forme variate de intimitate precum locuirea împreună, sărutul, îmbrăţişarea, împărtăşirea emoţiilor, relaţiile intime, sexul şi chiar aducerea pe lume a copiilor sunt recunoscute ca fiind sacre între bărbat şi femeie.

Mai mult, ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet încrederea este trădată printr-o acţiune de genul celor din cadrul întâlnirilor, celălalt este adânc rănit şi înspăimântat. Problema este că noi suntem obişnuiţi să trăim într-un anumit fel, şi, dintr-o dată ni se cere să ne conformăm unui set de criterii total diferit.

Pentru cei mai mulţi oameni, chiar şi pentru creştini, acesta este un preţ prea mare de plătit. Când practicăm mersul la întâlnire, presupunem că suntem liberi să luăm parte la privilegiile căsătoriei cu parteneri diferiţi. Aceasta fixează reguli de comportament pe care cei mai mulţi oameni nu le încalcă. Apoi, suntem surprinşi dacă un bărbat căsătorit sau o femeie căsătorită are o aventură, deşi acceptăm ca o persoană necăsătorită să aibă parteneri diferiţi în fiecare săptămână, de care să se lege atât fizic cât şi şi emoţional.

Gândiţi-vă la acest lucru! Promiscuitatea frenetică, atât emoţională cât şi sexuală, te va mânca până la ultima fărâmă, contacte femei sărmașu, mai mult, va rămâne în tine, distrugându-te încetul cu încetul. Când ne dăm pe noi înşine cuiva, cea mai cumplită consecinţă este că ceea ce am dat nu se mai întoarce niciodată la noi.

În cel mai fericit caz, ne vom micşora. Întâlnirile ne fac să fim prea vulnerabili. Mulţi oameni care merg la întâlnire se poartă ca şi cum ar fi căsătoriţi.

Cum, statistic vorbind, sunt 93 de bărbaţi la o sută de femei, nu pare simplu să-ţi găseşti alesul, mai ales când cariera îţi acaparează timpul, iar pretenţiile sunt mari.

Mai întâi locuiesc împreună, sau se poartă ca şi cum ar fi căsătoriţi, fără a avea însă protecţia angajamentului sau fără a se cunoaşte cu adevărat unul pe altul. Gândeşte-te la acest lucru!

Cum să-ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet

Mergi la întâlnire cu un străin pe care nu ajungi niciodată să îl cunoşti, petreceţi mult timp împreună, vă dăruiţi inimile unul celuilalt — şi toate acestea fără vreun angajament sau legământ pe viaţă. Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, mântuit prin harul Său, trebuie să înţelegi că eşti foarte special, la fel şi persoana cu care te vei căsători.

Noi suntem proprietatea Lui deosebită. Pentru că eşti copilul lui Dumnezeu, atunci când te angajezi într-un comportament sexual inadecvat, fie că e vorba doar de flirt sau sărut, acest lucru îţi jefuieşte viitorul partener de viaţă şi Îl jefuieşte pe Dumnezeu.

ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet

Este un lucru foarte periculos şi, datorită lui, cei mai mulţi suferă după ce legătura se rupe. Gândeşte-te la flirt! Nu faci decât să-l inviţi pe celălalt să se simtă atras de tine, să te dorească fizic — şi asta înainte ca să aparţineţi unul altuia.

  • Cum v-ati cunoscut alesul/aleasa? - Forumul Softpedia
  • Cum poti gasi iubirea adevarata folosindu-ti mintea de Camelia Badea Duminica, 07 Martieora Daca vrei sa iti gasesti jumatatea, uita de simturi sau intuitie si lasa-te ghidat de
  • Anca Melinte - Viaţa Liberă Galaţi
  • Ventajul poli iei Celibamy

Joaca de-a întâlnirea nu presupune valori sau principii biblice. Te miri apoi de ce eşti rănit! În ce priveşte curtarea, aceasta presupune pregătirea ta şi a viitorului partener în vederea încheierii legământului căsătoriei. Aceasta este o fortăreaţă, este castelul care protejează, pentru că este zidit cărămidă cu cărămidă. Cărămizile sunt făcute dintr-un material care clădeşte o legătură fără mortar de suprafaţă, ce-ar putea provoca prăbuşirea castelului de îndată ce o bucată dură ar lovi în el.

Căsătoria este hotarul care te protejează împotriva deschiderii şi vulnerabilităţii tale. Nu eşti convins? Vorbeşte cu cineva care tocmai a rupt o legătură. Ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet rana rămâne deschisă ani la rândul, alteori nu se închide niciodată.

Iată aici alte câteva lucruri greşite vizavi de întâlnire: Întâlnirea promovează pofta şi duce la promiscuitate sexuală. Întâlnirea promovează un model de dragoste egoist, care este slab şi nebiblic. Întâlnirea promovează o legătură permanentă, între doi oameni care nu sunt rânduiţi unul pentru celălalt şi care nu-şi vor petrece viaţa împreună. Întâlnirea devalorizează rolul real al intimităţii şi al sexului din cadrul căsătoriei.

Întâlnirea învaţă oamenii să rupă legătura atunci când apar situaţii dificile, atitudine care continuă în căsătorie şi iniţiază divorţul. Întâlnirea promovează comparaţia cu standardele lumii, standarde nebiblice şi nerealiste, pe care puţini le ating, dacă nu chiar nimeni; nici chiar celebrităţile, cu toţi banii, toată puterea şi influenţa lor, cautand om fecamp nu ating standardele pe care le susţin!

Întâlnirea conduce la sentimente false când e vorba de intimitate şi ignoră angajamentul real. Întâlnirea promovează creşterea apetitului în materie de varietate şi schimbare, lucru care va duce la creşterea dorinţei de a schimba partenerul şi la nemulţumire în căsătorie. Întâlnirea distruge prietenii şi chiar părtăşia cu cei din biserică, făcându-i pe creştini străini unii faţă de alţii şi astfel ineficienţi pentru o slujire ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet grup.

Cum poti gasi iubirea adevarata folosindu-ti mintea

Întâlnirea confundă legătura fizică cu dragostea. Întâlnirea te face să respingi ajutorul oamenilor care te cunosc cel mai bine, cum sunt părinţii şi mentorii — care te încurajează să nu iei decizii bazate pe poftă, ce duc la relaţii efemere.

Întâlnirea izolează un cuplu de alte legături necesare, inclusiv de  biserică şi de părinţi. Întâlnirea distrage atenţia tinerilor adulţi de la educaţie şi de la pregătire pentru viitor. Întâlnirea creează un mediu artificial pentru evaluarea caracterului celeilalte persoane. Întâlnirea nu te pregăteşte pentru realităţile căsătoriei, deoarece între cei doi se ascund lucruri şi se neagă probleme şi potenţiale probleme, până când este prea târziu.

ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet

Întâlnirea poate crea nemulţumire şi poate respinge darul lui Dumnezeu de a rămâne celibatari, pentru cei care au acest dar. Acum ştii ce este greşit vizavi de întâlnire. Să privim greşelile vizavi de dragoste, sau de felul în care cultura noastră interpretează dragostea.

ţi găseşti alesul sau aleasa pe internet

Cei mai mulţi oameni caută definiţii în cântecele de dragoste, în poezii, la TV şi în filme, dar rar în viaţa reală sau în Cuvântul lui Dumnezeu! Cei mai mulţi oameni cred că dragostea este cel mai important lucru în căsătorie, sau cel mai important motiv pentru a te căsători. Da, dragostea este esenţială. Dar, dacă asta e tot ce ai, vei sfârşi prin a nu mai avea nimic. Greşeala nr. Cei mai mulţi oameni, inclusiv creştinii, nu ştiu ce este dragostea.

Cum poti gasi iubirea adevarata folosindu-ti mintea

Alegerea partenerului de viaţă nu trebuie niciodată să se bazeze doar pe dragoste. Această discuţie ar putea părea deplasată de tot, dar gândiţi-vă la aceste lucruri! Aţi văzut vreodată o relaţie care să funcţioneze bazată fiind doar pe dragoste? Nu, nici măcar în cazul vedetelor de cinema sau TV, care au asigurate toate celelalte lucruri, nici în cazul interpreţilor care cântă despre dragoste. Prin urmare, ce se întâmplă cu dragostea?

Dacă dragostea e tot ce avem nevoie, atunci n-ar fi trebuit să meargă?

Mai multe despre acest subiect