Bara de intalnire femeie Paris. Performanță notabilă și pentru debutanta Irina Bara. Cinci victorii consecutive, niciun set pierdut

Bara de intalnire femeie Paris

După un adevărat maraton de aproape 3 ore, românca a pierdut cu Fiona Ferro, care a fost ajutată de propriii suporterii. S-a termiant, Meciul se încheie după un maraton de aproape 3 ore.

cunoaște o femeie matură

Set fără istoric, cu franțuzoaica pe tot terenul, ajungând la toate mingile. Românca are o ambiție de fier și ia setul secund după o luptă teribilă.

caut barbat sa ma fu

Un nou set lung. Lupta se va tranșa în set decisiv. Meci extrem de echilibrat. Se merge cap la cap, iar ambele jucătoare își câștigă serviciul. Țig începe setul secund ca și pe primul, cu game câștigat. La tie-break, Patricia salvează o minge de set, însă greșește pe final și face o greșeală neforțată.

Meciul este unul foarte frumos din punct de vedere tehnic, dar și tactic, ambele jucătoare au avut veniri la fileu, de unde au punctat spectaculos.

Întotdeauna sportul feminin: câteva figuri cheie

Primul set se încheie la tie-break, cudupă o oră și 23 de minute de joc. Ambele jucătoare au avut câte un as, însă Ferro a avut mai multe mingi câștigătoare, 22 față de cele 9 ale Patriciei. Un nou game lung, în care s-a disputat și cel mai frumos punct al meciului, cu ambele jucătoare venind la fileu. În cele din urmă, Patricia câștigă și duce meciul în tie-break. Reverul franțuzoaicei funcționează mai bine. Game-ul este închis după o greșeală a Patriciei, care trimite în afara terenului.

Re-btreak reușit de Ferrp. Meciul este unul de luptă la cele mai mici detalii. Patricia Țig reușește un nou break și urlă de bucurie. Va servi pentru câștigarea setului. Românca este enervant de insistentă la fiecare minge, indiferent cât de lung e schimbul. Ambiția sa o face să egaleze. Franțuzoaica își câștigă serviciul, însă foarte greu.

Ultimul punct al game-ului l-a reușit după ce a venit la fileu.

Galerie Foto

Break Ferro. Cel mai lung game al meciului de până acum a avut de toate, însă în cele din urmă franțuzoaica e mai atentă. Break Patricia! Românca are răspuns la tot ce trimite Ferro și face break după ce avansează la fileu. Patricia începe prost game-ul, dar face 4 puncte la rând și egalează la 2. Patricia încearcă și câteva slice-uri, dar Ferro are răspuns și câștigă game-ul. Un nou game destul de disputat, dar adjudecat de Țig, care servește bine și punctul dupăc e adversara sa returnează afară.

Franțuzoaica își câștigă greu serviciul. Franțuzoaica servește prima.

ŞTIRILE ZILEI

În pofida scorului, eleva lui Marius Comănescu a reușit să se lupte de la egal la egal cu sportiva născută în Rusia, a intrat în raliuri interminabile cu Kenin, dar experiența favoritei 4, care a mixat loviturile și a scos-o din ritm pe Irina cu scurte plasate lângă fileu, a făcut diferența. Irina rămâne cu un parcurs foarte bun pe suprafața roșie de la Roland Garros și cu supradoză de încredere câștigată în partide jucate la intensitate maximă. Americanca se impune într-un meci care a durat o oră și un sfert și a încheiat partida după ce a salvat cinci mingi de break.

  1. Simona Halep a învins-o pe Irina Begu. Alte trei românce joacă joi la Paris
  2. Patricia Țig - Fiona Ferro, ACUM, în turul 3 la Roland Garros. Irina Bara, eliminată de Sofia Kenin

Irina Bara a oferit o replică pe măsura adversarei, în pofida a ceea ce arătat tabela. Totul curge în favoarea jucătoarei de pe locul 6 WTA.

Și în setul secund Kenin joacă variat, contracarează orice încercare a româncei și îi inhibă elanul și în momentele în care Irina pare că deține controlul.

Kenin servește pentru calificare în optimile de la Roland Garros. Kenin teleghidează mingea cum vrea și a pus stăpânire pe joc.

Dă dovadă de un plus la capitolul răutate pozitivă, se deplasează în teren ca o atletă desăvârșită și mai pune un strop pe tabelă, pentru al nouălea game adjudecat consecutiv. Eleva lui Comănescu încearcă să-i răspundă cu scurte perfecte, însă americanca are viteză de reacție și simț de anticipație. Au trecut 60 de minute de la startul partidei. După un game de anduranță care a durat nouă minute, americanca a realizat un nou break. A mizat din nou pe scurte și începe în forță și actul secund.

A fost al optulea game câștigat la rând. În pofida scorului, Irina se exprimă la un nivel înalt.

Irina Bara a reușit surpriza la Roland Garros: „Visam la acest moment de aproape 20 de ani”

În primul set, Irina a comis opt erori neforțate față de cele 16 ale americancei, dar Sofia a excelat la capitolul mingi câștigătoare, 14 fața de cele 6 ale tricolorei. Și în setul al doilea, Kenin începe bine și face break. E al șaptelea game câștigat la rând. După ce a condus cueleva lui Marius Comănescu nu a mai găsit rețeta necesară pentru a echilibra partida. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici — e nevoie sa accepti cookie-urile social media UPDATE Bara - Kenin Irina excelează la capitolul viteză de reacție, dar Kenin returnează tot.

Din trei șanse de break, Irina Bara nu poate să valorifice niciuna și pierde primul set, scor A intrat mai greu în meci, dar pare că găsește unghiuri care o pun în dificultate pe Irina.

barbat singur caut femeie koceljeva

Americanca atacă de câte ori are ocazia și va servi pentru adjudecarea setului inaugural. Mizează pe un backhand cu două mâini în forță, dar nu poate schimba soarta gameului. Kenin își adjudecă al patrulea game consecutiv. Românca apelează și la ea la scurtele îngropate lângă fileu, dar deocamdată nu sunt soluții câștigătoare. Kenin își adjudecă al treilea game la rând și își ridică astfel nivelul de energie.

Sondajul zilei

Kenin își ridică nivelul serviciului și joacă Bara de intalnire femeie Paris pentru a o uza cât mai mult din puncte de vedere fizic pe Irina. Tricolora are resurse fizice nebănuite și acoperă excelent terenul, dar pierde gameul. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici — e nevoie sa accepti cookie-urile social media UPDATE Bara Bara de intalnire femeie Paris Kenin Irina nu poate să-și valorifice serviciul și Kenin anticipează cu inteligență loviturile elevei lui Marius Comănescu.

Americanca marșează mult pe scurte și izbutește să o scoată din ritm pe sportiva tricoloră. Urmează la serviciu jucătoarea născută în Rusia. Nu se joacă românca și nu e dispusă să piardă nicio minge. Se agață parcă cu sufletul de fiecare minge și o pune în dificultate pe Kenin.

Account Options

Loviturile sale au adâncime, acoperă bine terenul și mai pune un strop de încredere în debutul de meci. Break Irina! Irina Bara își concretizează serviciul după Bara de intalnire femeie Paris revine de la și intră bine în meciul Dakar femeie datand Sofia Kenin.

Dating Site Ado Guadelupa

Americanca joacă variat și încearcă să o surprindă pe românca de 1,65 m cu mingi scurte, îngropate lângă fileu. Servește Irina Bara. La Paris sunt 15 grade Celsius. Sofia Kenin s-a născut în Moscova, dar joacă pentru Statele Unite. România are deja o jucătoare în optimi. Simona Halep o va întâlni mâine pe Iga Swiatek din Polonia. Eu vorbesc cu sportivul despre ce are de făcut. Am încercat în jumătatea de oră pe care am avut-o la dispoziție să se obișnuiască cu arena centrală de aici, sper să meargă bine, cum a mers și până acum.

Rămâne de văzut cum se va adapta condițiilor terenului central, sunt alte spații, alte repere", a declarat azi, la emisiunea Așii Tenisului, antrenorul Irinei Bara, Marius Comănescu.

„Întotdeauna sportul femeilor”: întâlnire pe 1 și 2 februarie • leagăn feminin

Altmaier - M. Altmaier conduce cu A început setul al treilea! Victoria Simonei Halep obținută ieri, în fața Amandei Anisimova din Statele Unite, le motivează pe celelalte două sportive tricolore rămase în cursă pe tabloul de simplu de la Paris.

Galerie Foto Irina Bara va juca azi, după oracu Sofia Kenin, campioana en-titre de la Australian Open, a patra favorită a competiției. Jucătoarea din Arad va avea o misiune extrem de dificilă împotriva unei sportive care traversează o formă excelentă.

Alte caracteristici din Paris, Franța - planeta singuratică - Franţa

Etichete: patricia tigirina bararoland garrosirina bara - sofia keninpatricia Țig - fiona ferro Digi24 Președintele Cehiei contrariază. Nu e convins de implicarea Moscovei în explozia pentru care guvernul său a expulzat 18 diplomați ruși Milos Zeman a stârnit numeroase controverse și scandaluri de-a lungul anilor.

Este președinte al

Mai multe despre acest subiect